Cum câștigi spațiu pe iPhone prin ștergerea cache-ului Facebook și Twitter

de: Alexandru Puiu
18 03. 2017

Pentru momentele în care nu mai poți să faci poze, ar fi bine să înveți cum câștigi spațiu pe iPhone prin eliminarea cache-ului la Facebook și Twitter.

În teorie, este foarte simplu să câștigi spațiu pe mobil. Ștergi repede câteva aplicații și problema este rezolvată. Ce faci însă când nu prea ai aplicații instalate, dar nici nu te poți despărți de o colecție foarte stufoasă de fotografii și clipuri video. Soluția este să încerci să eliberezi memoria cache a celor câteva programe pe care le folosești de obicei. Facebook și Twitter ar trebui să fie destul de sus în respectiva listă. Într-o astfel de situație, pe Android intri repede în Settings la lista de aplicații instalate, cauți programul cu pricina și apeși pe butonul Clear Cache. În cazul posesorilor de iPhone însă, situația este un pic mai complicată.

Soluția propusă de Apple implică dezinstalarea completă a aplicațiilor problematice, proces care șterge și memoria cache, urmat de reinstalarea reinstalarea acelorași programe din AppStore. Din fericire, dezvoltatorii aplicațiilor Facebook și Twitter facilitează eliberarea de spațiu din memoria cache prin intermediul câtorva pași simpli. Ar fi fost ideal să există o opțiune centralizată în Settings sau Configurări cu acest scop, dar este îmbucurător oricum că nu mai trebuie să ștergi toate aplicațiile la fiecare câteva luni atunci când rămâi fără spațiu.

În cazul Twitter, opțiunea de golire a memoriei cache a fost introdusă in-app odată cu cea mai recentă versiune. Pentru a profita de ea, intri pe profilul personal folosind butonul Me din dreapta jos, accesezi secțiunea Settings și apeși pe Data Usage sau Utilizarea Datelor. Acolo vei vedea două secțiuni, Media Storage (Spațiu de stocare media) și Web Storage (Stocare Web). Accesează-le pe rând pe amândouă și apasă pe Clear Media Storage și Clear all web storage.

La Facebook, apasă pe cele trei linii din dreapta jos și intră la Settings urmat de Account Settings. Secțiunea care te intereseză din noul meniu este Browser. Apasă pe Clear Data și așteaptă câteva secunde. Asta a fost tot. Acum ai învățat cum câștigi spațiu pe iPhone prin golirea memoriei cache la cele mai pretențioase programe pe care le ai instalate.